Stai si te uiti la apus. Tu, singur, pe plaja. Iti aduci aminte de vara trecuta ,cand o tineai in brate si o alintai, iar ea ,statea si se uita la apusul de soare. Era un apus rosu care parea fara sfarsit ,sau ma rog,asa credeai tu. Acum timpul trece pe langa tine. Usor pe langa tine, repede in lumea reala. De cand v-ati despartit esti intr-o continua visare. E frumos sa visezi, dar nu la nesfarsit. Ti-ai aruncat chitara in nisip deoarece nu mai ai nici o inspiratie. Nu ai mai scris nici un cantec, dar cel mai tare te doare,faptul ca ea te-a invatat cum sa mangai corzile chitarii tale. Si tie dor de ea... Degeaba stai si te gandesti : "Ba, ce prost am fost ! ", pentru ca nu mai are nici un rost. Incerci sa te ridici sa pleci, dar totusi eziti. Se aud niste pasi in nisip. La fel de usori , ca pasii ei. Nu vrei sa te intorci, de frica sa nu te dezamagesti. Astepti ! Inchizi ochii, si speri. Cineva se aseaza langa tine,dar tu tot astepti. Fara sa iti dai seama, cineva canta la chitara ta acel cantec care te alina. Da,era EA ! Neschimbata. Deschizi ochii usor si cantecul se opreste. Soarele aproape a apus,iar tu simti o atingere calda pe buze. Te intrebi daca visezi. Ai luat-o in brate fara ati dezlipi buzele de ale ei si ti-ai dat seama ca timpul s-a oprit, iar o voce suava iti spune : "Buna! ". Te-ai blocat, dar totusi nu vroiai sa o lasi. Iti era frica ca ai sa o pierzi din nou. In minte, ti se aduca sute de intrebari ,iar ea parca le-a gasit rezolvare numai printr-o clipire. Dar de ce deodata te trezesti acasa in patul tau, cu o foaie de versuri si un trandafir negru in mana ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu